La antrenamentul din 2 martie ne-am adunat o gașcă de amatori și împătimiți ai triatlonului, mai mult sau mai puțin antrenați, dar cu chef de aer liber și câteva lecții despre proba de alergare. Deși aerul răcoros ne-a ascuțit simțurile, încălzirea făcută înainte ne-a dezmorțit numai bine pentru o tură de 6 km în parcul Herăstrău. Cu mintea limpezită de răcoarea dimineții, Mihai Baractaru și Sorin Boriceanu au ținut o lecție despre tehnica de respirație și poziția corpului în alergare.

Dacă nu ați putut ajunge, detaliem aici partea teoretică:

Tehnica de respirație

Unii antrenori au o zicală: “Dacă ai putea să respiri și prin urechi, ar fi fantastic”. Tehnica de respirație presupune menținerea unui ritm constant atunci când alergăm. Spre exemplu, în timpul alergării, inspirăm de două ori și apoi expirăm de două ori. Acest ritm îl sicronizam cu mișcarea de brațe și de picioare.

Am dat acest exemplu pentru că este cel mai folosit. Evident, pentru a mari viteza de deplasare, presupune un consum și mai mare de oxigen și atunci poți să inspiri doar o dată și să expiri o dată, mărind astfel volumul de aer inspirat. În acest mod, necesarul de oxigen va fi suficient pentru consumul de energie din timpul efortului depus.

Poziția corpului

La acest punct am încercat să înțelegem mai bine mobilitatea corpului uman și ce trebuie să facem pentru o alergare corectă din punct de vedere biomecanic.

Totul începe și se termină cu partea de propulsie și aterizare. Mihai ne-a povestit că, din experință lui de sportiv, aterizarea pe centrul tălpii este mult mai benefică. Această mișcare este mai ușor de realizat dacă ridicați genunchii mai sus decât de obicei. Aterizarea pe călcai sau pe vârful piciorului poate duce în timp la diverse accidentări.

Poziția corpului ar trebui să arate în felul următor:

  • Privirea să fie în față la 15-20 m;
  • Umerii relaxați și coborâți;
  • Menține spatele drept și pieptul în față (dar nu exagerat);
  • Mișcarea brațelor să fie în mod egal și vioaie pe lângă corp, coatele cât mai apropiate de trunchi (un mic truc: imaginați-vă că aveți în mână două bețe de ski și vă împingeți în ele);
  • Trunchiul să fie cât se poate de drept.

Pentru mai multe tips and tricks-uri despre alergare, bicicletă și înot, vă așteptăm la următoarele antrenamente!